Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a respins drept nefondate cererile unui bărbat care s-a plâns de cuantumul insuficient al despăgubirii acordate de instanțele naționale pentru durata excesivă a procedurilor civile. Decizia în cauza Daniliuc v. Republica Moldova (nr. 18686/13) a fost pronunțată în 19 mai.

Potrivit circumstanțelor cauzei, reclamantul a inițiat o acțiune împotriva Ministerului Finanțelor în baza Legii nr. 87/201, solicitând despăgubiri pentru durata excesivă a procedurilor civile în care fusese implicat anterior. Instanțele naționale au constatat că durata totală a procedurii contestate era de 7 ani și 10 luni pentru trei niveluri de jurisdicție, și că reclamantul solicitase și obținuse cel puțin trei amânări ale procedurii, care au durat în total circa douăzeci și cinci de luni. Cel puțin cinci ședințe au fost reprogramate din cauza absenței sale, ceea ce a condus la o tergiversare de aproximativ opt luni. Cu toate acestea, instanțele au considerat că durata totală a procedurii era excesivă și i-au acordat reclamantului o despăgubire de aproximativ 321 de euro.

Invocând Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamantul s-a plâns în fața Curții de cuantumul insuficient al despăgubirii acordate, continuând astfel să fie o victimă a duratei excesive a procedurii. El s-a plâns, de asemenea, în baza Articolului 13 din Convenție, că recursul intern împotriva duratei excesive a procedurilor nu fusese efectiv.

Curtea a notat că instanțele interne au recunoscut încălcarea drepturilor reclamantului garantate de Articolul 6 § 1 din Convenție. Cu privire la compensația acordată reclamantului, Curtea a observat că reclamantul fusese responsabil pentru o parte semnificativă din durata totală a procedurii. Prin urmare, Curtea a considerat că suma care îi fusese acordată de către instanțele interne nu era nejustificat de mică în circumstanțele cauzei și în lumina jurisprudenței Curții în cauze similare. Cu referire la plângerea în baza Articolului 13 din Convenție, Curtea a notat că dreptul intern prevedea o procedură destinată să ofere o cale de atac pentru încălcările invocate de către reclamant. Prin urmare, Curtea a concluzionat că ambele plângeri erau în mod vădit nefondate și le-a respins ca inadmisibile, în conformitate cu Articolul 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Decizia este disponibilă în limba engleză şi poate fi accesată pe pagina web a Curții.

sura: aici